Invitată la o șezătoare elitistă din orășelul New York, m-am aranjat și primenit, să mă asigur că nu fac gafe. Mereu m-au speriat adunările sociale care lasă în aer parfumuri scumpe și snobisme șlefuite.
Știu bine când să tac, dar dacă beau formal un păhărel, mă ia gura pe dinainte, prind curaj și mă duc pe arătura, așa că mai bine stau pe teritoriu sigur și beau un cico proaspăt cu gust de murătură.
Am ales o rochiță strâmtă, cu cea mai adâncă scobitură. Șlițul lung este stilul meu. Încorsetată și proptită pe un scaun moale, așteptam să înceapă seara literară-muzicală, pregătită să aplaud talentul interpreților. Lingă mine s-a așezat un bărbat matur la vreo 70 de ani, purtând un baston și un plasture negru pe un ochi, în timp ce cu ochiul rămas liber, urmărea fiecare decolteu din incăperea cu fumuri nobile. Era clar că-și imagina ciomagul în care se sprijinea, pe fiecare bucă ce-i trecea prin fața singurului ochi pe care-l mai avea. Era un bătrân neliniștit și, ca orice neliniștit, oh, neliniște, strașnic sentiment, mai voia măcar o dată să se simtă dorit și de dragoste-ncolțit. Începusem să mă foiesc, ușor nerăbdătoare, plictisită, când bărbatul cu un singur ochi, politicos, incepe să-mi vorbească. Cu o maslină-n gură și cu un evantai imaginar făcindu-mi aer, îl ascultam gândindu-mă în altă parte, pe bărbatul galant care-mi făcea curte, punând parcă la cale o intrigă aparte. Aveam să aflu că era un văduv deloc îndurerat, locuia pe bulevardul Madison, fiind un fericit pensionar manierat. Chior de un ochi, cu un picior în groapă și cu o mână cercetându-mi crăpătura rochiei de catifea, bărbatul dornic de un rendez-vous, mi-a dezvăluit că este atras de puștoaicele de 45 de ani, invitându-mă a doua zi la o boemă cafenea.