Dupa 17 ani

Dupa 17 ani

Ieri am petrecut toata ziua cu cei doi oameni pe care i-am cunoscut prima oara cind am sosit in New York, acum 17 ani. De 30 de ani,  nu au mai fost in Romania, dar au luat si au pastrat cu ei, aromele si deprinderile de acolo, care, combinate cu cele de aici, le fac viata armonioasa.

Mi-au dat mereu sfaturi prielnice, m-au povatuit de bine si m-au incurajat atunci cind eram un pic mai tinara si, in ordinea fireasca a lucrurilor, mai ratacita. Simt un fel de splendoare sufleteasca cind merg la ei si nu ne saturam niciodata de povestile si glumele noastre repetate de fiecare data cind ne vedem. Din gradina lor, am cules mure, zmeura, mere, pomisoara, corcoduse, rosii, castraveti. Cu multi ani in urma, tatal Ioanei (pe care l-am cunoscut, fiindu-mi un fel de bunic,  un bunic asa simpatic si plin de veselie)  a adus din Romania un copacel intr-o valiza, si, desi a ajuns cu el scofilcit si ramolit, l-au plantat in mijlocul curtii. Dupa ceva timp, a crescut un corcodus gustos si zemos. Leusteanul din gradina lor, miroase pina la Freedom Tower si inapoi.