Blog Classic Style

"You know you're in love when you can't fall asleep because reality is finally better than your dreams."

Am dat nas in nas cu Dorota, o fosta vecina, poloneza, in floarea vîrstei de 60 de ani. Era pe fuga, coafata, rujata si cu floare la ureche. Indiscreta cum sînt, uneori, am intrebat-o care este motivul grabei, dar mai ales al florii de dupa ureche si al muzicii din vocea ei.
In 20 de minute urma sa se intilneasca cu un barbat. Isi regasise pe faimosul facebook prima ei dragoste de pe vremea adolescenței si, pentru ca acum amindoi sint singuri, au hotarit sa continue  idila lor demult intrerupta. Era un pic ingrijorata ca, intre timp, posteriorul i-a mai crescut si pleoapele moi i-au cazut, dar increzatoare ca el o va placea ca atunci, cind o curta la 17 ani. Si cîte aveau sa-si marturiseasca, cîte săruturi de recuperat...

Pe Matilda am cunoscut-o acum 15 ani. Oare exista o femeie mai joviala si mai optimista decît ea? (ma intrebam). Desi era farmacista ca profesie, lucra intr-un magazin de lux, pina urma sa-si echivaleze studiile. Era blonda, cu parul scurt, ochii  mici si nasul foarte mare. Nu mai vazusem un nas feminin asa de mare.

Dar tocmai trasatura asta o facea deosebita si cu un farmec aparte. Era foarte generoasa si prietenoasa, iar optimismul ei pentru viata nou inceputa in New York, era gigantic. Imi placea sa stau pe linga ea, pentru ca ma facea sa visez, imi dadea speranta...Era mereu cocheta, gatita, cu haine frumos croite pe silueta ei armonioasa. Eram convinsa ca destinul ei va fi plin cu lucruri bune, iar hotaririle pe care le va lua, ii vor rotunji viata in noua ei tara. Venea din Albania.

Intr-o zi, legatura noastra a fost rupta brusc, fara o lamurire. Telefonul ei fusese scos din functiune, mesajele pe care i le scriam, ramineau fara raspuns. Nu mai stiam nimic de ea de opt ani. M-am gindit, la un moment dat, ca poate a murit. Oamenii se nasc. Oamenii mor. Oamenii dispar pur si simplu...

Acum doua seri, mergeam absenta pe o strada. Ma indreptam spre casa cind, in dreptul unei cladiri mi-a atras atentia o femeie blonda, cu parul scurt, ochii mici si nasul foarte mare. Hainele de pe ea erau vechi si rapciugoase, iar in spate cara un sac mare din plastic cu sticle pentru reciclare (5 cents pe sticla, in NYC). Am stat citeva minute sa o urmaresc, sa-mi recapat calmul, sa-mi stapinesc mirarea si emotia. Era Matilda, cea care, cu ani in urma,ma sfatuia sa visez, sa am speranta. Am alergat emotionata spre ea, sa o opresc, sa-i vorbesc. Eram contrariata de  transformarea ei la care nu m-as fi gindit vreodata. Ce infatisare!

Ne-am imbratisat cu durere  si am trait o seara in care  aveam sa aflu de marile ei sperante...înfrînte... Matilda!

Ma simt neobisnuit in pravalia unui cizmar. Gasesc locul lui de munca unic, diferit. Privind la sutele de pantofi stricati care zac pe rafturile bine organizate, ma intreb cine i-a incaltat si descaltat, pe unde au umblat, pe ce drumuri prafuite  s-au zdrentuit.

Cizmarul pe care-l cunosc este rus, un brunet cu sprîncene întunecate, dense, cu o privire deloc timida. Intrata in dugheana lui, sint parca transpusa intr-un secol vechi si uitat. Muzica este ascultata la un radio bătrîn, cu sonor ragusit, pe o masa acoperita cu o broderie tolănesc ziare prafuite, o vaza cu flori din plastic. Nările îmi sînt pline cu un miros greoi de crema de pantofi, iar cind ii urmaresc mîinile, descopar o grosime si o asprime care ma intriga.    

Cu acele mîini, repara si infrumuseteaza stricaciunile, lustruieste si astupa gaurile din talpile pantofilor. Pe o engleza ruseasca si raspicata, imi transmite pretul. Ma taxeaza 45$ pentru niste fîșii subtiri dintr-un fel de cauciuc, aplicate pe talpa noilor mei papuci, sa ma ajute sa nu alunec. Ma asigura ca munca lui este de calitate si rezultatul durabil.

 Imi plac momentele mele petrecute in acel univers dezordonat si haotic al papucilor tociti si schiloditi. Cizmarul meu  stie cu exactitate unde este fiecare unealta, cui, fermoar, ciocan.

Cînd pantofii imi sint reparati, dupa vreo 3-4 zile,  imi lasa mesaj pe telefon, cu o voce barbateasca care suna ca o porunca:
"This is your shoemaker. Your shoes are ready. You can come to pick them up. Okay, Bye".

"Feeling happy cu papucarul din New York City.

Îmi place sa-mi imaginez lucruri de tot felul cu un barbat pe care-l stiu doar din povesti. Nu l-am cunoscut niciodata. Cit mi-ar fi placut! Vorbea mult si bine, scria fara intrerupere, lăudîndu-se cit de sexual este cind, in realitate, era destul de pasiv, deloc ahtiat dupa actul erotic in sine. Daca m-as fi nascut in timpul lui, as fi trait in nestire cu el, egoisti si liberi, dar purtind unul altuia serioase sentimente.

Saraci cum am fi fost, am fi mincat doar dragoste, am fi baut doar apa chioara si am fi criticat nefericiti si fara oprire lumea in care ne-a fost dat sa fim. Ura America si orasul New York, cum uram eu, pe vremuri, Romania si orasul Bucuresti. Îi displaceau monstruozitatile arhitecturale din sticla si beton, baloanele din grasime cu doua mîini si doua picioare. Iubea Europa, Parisul.

Ar fi fost singurul care mi-ar fi inteles teama de viata, de oameni, de a exista pur si simplu. Mi-ar fi inteles fricile de tot soiul, defetismul si sila pentru existenta. Dragostea din noptile noastre nu ar fi fost dulceaga sau lucida, ci, mai degraba, strasnica si viscerala.
Vorbele dintre noi ar fi fost tari si crude. Si pentru ca nu mi-au placut niciodata declaratiile zaharoase, împopoțonate in platitudine, cazuta sub vraja lui, i-as fi ascultat fericita, grosolaniile obscene: "Cine ar crede ca o femeie cu ochi atit de luminosi, o vestală virgină, poate avea un fund atit de rotund si o pizda atit de arzatoare, floci atit de electrici".

Îndragostit de Europa unde ii placea sa traiasca, as fi asteptat obosita de dor, intoarcerea lui pe continentul american...imi place asteptarea, imi place intensitatea ei. De dragul lui, as fi luat-o razna, as fi fost innebunita! Feeling infatuated with Henry. Henry Miller
Note: grosolaniile obscene i-au fost adresate intocmai, iubitei lui reale, Anaïs Nin.

Eram mai mare cu doi ani decit Georgel. Amindoi impartaseam citeva lucruri: copilaria, note mediocre la scoala, parinti lipsiti de raspundere, teama de scandal, nesiguranta, dorinta de-a fugi departe, dragostea pentru dealuri si paduri, in preajma carora ne nascuseram. Era buzat,  firav, iar cei doi ochi albastri erau parca mereu in cautarea a ceva. Nu mi-era greu sa ghicesc. Cu cei doi ochi ai lui, isi cauta flamind linistea, dragostea, locul. Era baiatul din copilaria mea, cu cei mai intristati ochi. Amindoi cautam si doream aceleasi intimplari.

Georgel fusese nascut din betia a doi oameni batrini, egoisti si cu alcoolul in oase. Uneori il auzeam, intrebindu-i: "eu ce maninc azi? ce maninc eu azi?" Erau seri cind dormeam impreuna, ne ascundeam in aceleasi cotloane de frig si intuneric si, desi eram mici si neputinciosi, in suflete, eram maturi, puternici si gazduiam acelasi gind fata de cele care ne nascusera: dispretul! Stiu ca sentimentul nostru comun era unul clar: fuga! Eram doi copii fara vreo sansa, fara vreun sprijin, fara vreun sfat, sau indrumare. Eram copiii nimanui, stapinii propriei noastre vieti nevîrstnice...
Anii au mers fara a se opri, iar copiii, ce cindva eram, au crescut. Ocupata cu fuga si aflarea unui loc prin lume, am uitat de Georgel si destinul lui plin cu nesansa. Intr-o zi, am aflat ca mama lui fusese gasita moarta pe o strada, iar tatal lui pe care, intre timp, il iertase, a murit de batrinete. Georgel se afla undeva prin Europa, este un barbat chipes, responsabil, cu scoala, albastrul din ochii lui ca doua cercuri, s-a inveselit, iar locul si l-a gasit linga o femeie si-un copil... feeling nostalgică cu gîndul la Georgel

La o petrecere intr-un cartier boem din New York, am cunoscut o franțuzoaică blondă care avea un aer bine prelucrat ce aducea a Marilyn Monroe. Stînd lingă ea, la aceeași masă, i-am putut observa accentul suav și zimbetul larg și alb care îi completau gama de gesturi feminine și dinainte studiate. Felul ei era o impletitură de natural și teatral. Am tras cu urechea la conversația ei cu un barbat, căruia ii dezvăluia faptul ca s-a născut la Paris. Nu, ea nu era model, cum domnul suspectase greșit, ci actriță și regizoare: "Oh, cu siguranța, imi plac ambele: să stau in fața camerei și in spatele ei", spuse parizianca, aranjindu-și regizat părul dupa ureche si țuguindu-și lasciv buzele.
Modul in care vorbea era ca o șoaptă și felul in care ii ieșeau cuvintele de pe limba ei french, producea un fel de aer ca o briză ce-mi adia firele de par: puhhh, uuh, ouhh. Vorbele ei imi sunau ca un puf de păpădie! Nu și-a dat seama ca toată acea candoare pe care o afișa cu atenție, a fost in contrast strident cu momentul in care și-a făcut aparitia in incapere. Nici nu-și scosese haina de pe ea și se repezise lacomă la sticla de vodka rătăcită pe masă. Gura ei era, probabil, foarte însetată și uitase pe moment sa fie delicată. Ce frantuzoaică afectată și inchipuită!

M-am făcut și mai comodă pe scaunul meu cu spatar și mi-am propus sa fiu spioană, să stau să pindesc oaspetii, să le observ și să le analizez gesturile, să-mi aplec timpanul la conversatiile lor. Urmăream această scenă pe care, se pare, se adunaseră multi inchipuiti. În New York, multe femei se cred modele, actrite, artiste, iar bărbatii Johni si Kevini pe Wall Street. Ăsta e farmecul acestui oras intrigant, iti deschide sansa sa devii ce vrei și cit de important vrei, iar dacă nu reușești, poti trăi linistit intr-o deplină inchipuire și visare, alimentate și incurajate de spiritul puternic și vibrant al orașului, care parcă te indeamnă și-ti murmură la ureche: "Fii ce dorești, fii cine vrei! Nimănui nu-i pasă dacă nu-ti iese! Nimănui nu-i pasă dacă esti ridicol!"

La această petrecere s-a arătat si un bărbat care credea ca s-a nascut artist, cind, de fapt, era doar un inchipuit. Inchipuirea lui era atit de mare incit nu doar ca iși insușise apelativul de "maestro", dar se credea si Van Gogh, lucrările lui avind un miros inecăcios de amatorism desăvirsit. Egotismul acestui artist nascut in Peru, scotea din sarite pină și pe amatorii din anturajul in care se invirtea. Prin atelierul său, apăreau și dispăreau tot felul de tinere care se credeau frumoase si deosebite, "maestrul" pozindu-le, pictindu-le, făcindu-le cu ochiul și, cind se putea, invitindu-le in patul lui strimt. Nu absolvise nici o școala de artă, dar dadea lectii și sfaturi in domeniul creativ și se fălea cu arta lui cum ca o vindea bogatilor. Un mare inchipuit!

In această multime ce se voia boemă, se rătăcise și-un aviator. Era american. Nu știu cine il invitase, dar se vedea ca nu se simtea in elementul lui printre actrite, artiști și fotografi. Fascinată de zbor, am incercat sa intru in vorbă cu el. Aviatorul, fiind tehnic, mi-a povestit in linii generale și-ntr-un stil plictisitor, despre motoare și structura aparatelor de zbor. Spunea cu ușurintă si emfaza ca-n scurt timp iși va cumpara avionul personal. M-am lamurit numaidecit, era și el un alt inchipuit in aceasta paradă de inchipuiți!

Frumosul Kundera declara: “Flirting is a promise of sexual intercourse without a guarantee”.

Pentru mine flirtul este o  agitatie, un pericol in care, din cind in cind, imi place sa ma arunc si din care ma descurc  sa ies la timp. Este ca o verificare a reflexului. Cind flirtez, ma incalzesc si ma foiesc ca o fata curata si cuminte care se transforma spontan intr-una jegoasă si porcoasă. Pentru mine, flirtul este de doua feluri: verbal si in scris. La cel din urma  ma descurc  mai bine. Forta declaratiilor este mai mare. Arunc cu vorbele-n scris si nu-mi pasa de efectul  lor. Ma pornesc intr-un spectacol cu ginduri spurcate, in timp ce imaginatia imi scapa intr-o groapa  adîncoasă,  groapa in care,  imi despletesc gura si picioarele, invit si…promit ! (ca-n zicala lu’ Kundera).  In flirtul efectuat in scris, mintea imi este triviala si bolnavicioasa. Ma intreb  rusinata, dar cu zimbet murdar in coltul gurii: “Sint chiar asa de ordinara?” Imi aplec capul jenata  cind imi recitesc vorbele scrise. Refuz sa cred ca pot gindi asa lăbărțat. Dar totul este negru pe alb. Lasciv!

In scris, in sacul cuvintelor mele,  atunci cind flirtez, sint in stare sa ma arunc in bratele tuturor celor care-mi  ies in cale. Intreb, sint indiscreta, iscodesc si ispitesc complicele. Ma tavalesc in cuvinte urite, sint libera si ma simt eliberata. Flirtul in scris mi-e usor. Este ca o activitate distractiva, in care ma las scuturata de colo-colo. Fantezia mea este stricata! Participantul meu se bucura si el de pericolul in care s-a  angajat. Amindoi ciugulim din promiscuitatea noastra secreta care ne ațîță poftele, fara sa ne pese ca am putea fi prinsi. Ni se rupe!  Pentru ca amindoi vrem aceeasi nebunie: sa ne pierdem mintile!
Flirtul verbal, insa, este dificil pentru mine. Calculata cum sint, acesta se transforma usor in discutie serioasa,  aproape insultind interlocutorul. Sint stingace si ma irita imediat daca un cuvint care mi s-a spus, imi suna  umflat, sau exagerat. Eram la o petrecere. Mincarea si desertul sint singurele mele placeri cind ajung la o petrecere, intrucit abilitatile mele sociale sint mediocre.  Gasesc  obositor sa fac cunostinta cu oameni  si sa incep sa intretin dialoguri de dragul protocolului.

Stateam izolata intr-un colt de camera si priveam ingramadeala de oaspeti parfumati, lustruiti, importanti. Petreceau, dansau, rideau zgomotos.  Eu nu am fost niciodata o partenera buna de petrecere. Nu beau, nu fumez, nu dansez din buric, nu ma urc pe mese, nu tip de bucurie cind se cinta melodia  preferata, nu-mi azvirl miinile in aer si nu dau din cap de-a lungul muzicii.  Astept ca petrecerea sa se termine mai repede ca sa pot merge acasa in singuratatea mea muta, sa dorm in tihna...Cam asta e atitudinea mea la o reuniune de voie buna.

La acea petrecere, un barbat simpatic si sigur pe el a venit linga mine. Mi-a zimbit si m-a abordat direct cu vorbe si complimente vizibil regizate. Nu-mi dau seama daca in ochii lui i-am parut vreo nefutută neconsolată si a nimanui, dar a inceput sa flirteze cu mine. Eram in incurcatura, intrucit flirtul era in direct… I-am tinut in seama, acceptind sa fiu pionul lui de joc  usor agasant, pastrind in acelasi timp o tonalitate serioasa, sa nu transmit mesaje gresite ca as fi stîrnită sa petrec  seara cu el.  Nu aveam nevoie de nimeni.

Indiferenta cum eram,  ar fi trebuit, totusi, sa ma bucur ca aveam companie, macar de dragul petrecerii si de …ochii lumii. De parca imi pasa! Dar in schimb, asteptam un moment in care sa scap de barbatul de linga mine. Si a venit ca o surpriza.  Cind prostănacul a ris larg si masculin, uitindu-ma in gura lui, i-am depistat un inel in limba. Mie nu mi-au placut niciodata limbile găurite. Nici nasurile, nici buricele, nici buzele cu cercei…  Cu o voce melodioasa, i-am zis:  “iti marturisesc un lucru si apoi ne putem intoarce la dialogul nostru. Limba ta, dragul meu, este  dezgustatoare, iar inelul din ea serveste drept capcană pentru bacterii. Nu te-as săruta in veci! “ La auzul declaratiei mele,  zimbetul  i s-a strimbat, mi-a spus la rindul lui ca sint un caracter interesant, dar urit si s-a scuzat ca trebuie sa plece pentru moment. Si dus in departari a fost!

Incintata,  in sfirsit, de petrecerea la care am fost invitata, m-am repezit in toate farfuriile cu mincaruri alese.  Petrecerea incepea si pentru mine. Fara sa-mi dau seama, imi miscam fundul in ritmul muzicii. Mi-era bine!  Barbatul care a incercat sa flirteze sincer cu mine era la o alta masa, in compania altei pizde, careia, probabil, ii dezvaluia aceleasi –adevaruri- languroase.
Am avut dreptate! Actul de-a flirta nu-mi iese atunci cind acesta se deruleaza față in față.  In scris, insa, in spatele cortinei si al usii inchise, mintea mea este altfel organizata si pusa pe  murdarii golașe. Asadar,  stati departe cind ma zăriți la petreceri si flirtati cu mine la …masina de scris, sau prin răvașe….    Feeling flirtatious