Viața în care nu se întîmpla nimic

Viața în care nu se întîmpla nimic

De-a lungul vietii mele, am cunoscut si viata in care nu se intimpla nimic. Ea a tinut trei
ani.  Aceasta viata mi-am trait-o in cartierul Brooklyn, intr-o casa, parca ironic varuita  in
culoarea roz. Si totusi, in acel nimic ce amarnic ma invaluia, inima imi vibra  si se zvircolea.
Iubeam lacom si-n zadar un barbat cu nume de împarat, scund, brunet si crăcănat.
Eu locuiam in Brooklyn, el la Bucuresti.  De dorul lui, nu mai mincam,  nu mai dormeam. Ma transformasem intr-o rîma ravasita, lipicioasa si lucioasa, care se tîrîia mereu catre aceeasi directie: a lui! Eram femeia la 30 de ani si, ca orice pamintean, prima dragoste si prima deziluzie eu cunosteam.
Zilele alunecau, trairile mele se agravau si ridurile apareau. Primaverile se
duceau, la fel si verile si iernile, iar viata mea doar schiopata. Am stat asa si-am
suferit in casa roz, pina-ntr-o zi cind noi doi ne-am regasit.
Si astfel, de amaraciune m-am scuturat si cu voce tare m-am intrebat: cu ce oare el m-a
fermecat? In fond, era doar un barbat scund, brunet si crăcănat. Da, in gura mare marturisesc, am trait si viata in care nu se intimpla nimic.