Invalidul frumos si cersetorul cel furios

Invalidul frumos si cersetorul cel furios

***Cei care-mi stirnesc cu adevarat compasiunea sint oamenii invalizi. Tot ei sint cei care imi trezesc sentimentul de admiratie si optimism, pentru ca, in ciuda conditiei lor, trec prin viata nedreapta zimbind, bucurindu-se de fiecare anotimp, sau de fiecare moment care le aminteste ca traiesc, chiar daca nu au o mina care sa-i ajute  sa atinga, sau un picior care sa-i ajute sa se aventureze pe stinci.

Cind merg sa alerg, din cind in cind, ma intilnesc pe terenul de alergare cu un baiat chipes la vreo 20 de ani. Este in carucior cu rotile si...alearga. Are miinile vinjoase si determinate, care-l ajuta sa-si manevreze rotile caruciorului rigid. Uneori, alergam unul linga altul. Eu pe banda mea, el pe-a lui. Cu cit imi accelerez ritmul, cu atit isi roteste si el mai tare cele doua miini, sa tina "pasul" cu mine. Cind imi incetinesc picioarele, isi potoleste si el cele doua roti de cauciuc, astfel incit sa avem amindoi acelasi grad de iuteala. Nu ne vorbim niciodata, dar ne zimbim cu subinteles pe parcursul acelor ture de alergare pe care le strabatem impreuna. Are picioarele injumatatite, dar pofta pentru viata ii este intreaga. Privirea lui albastra imi indica un spirit viu, competitiv si cred ca simte nevoia de o provocare, sau poate doar de un joc, un joc stingher al privirilor, care parca-mi spun cu voce clara:"nu-ti fie mila, trateaza-ma, priveste-ma ca si cum as alerga cu picioarele mele tinere! Te pot intrece, dar nu vreau."
Chipul lui e mereu luminos si plin de verva. Din cind in cind, ne regasim pe cimpul de alergare. El este rivalul meu in competitia micului nostru maraton, dar nu cistiga  niciunul dintre noi. Sintem mereu egali si ajungem in acelasi timp la linia de sosire...

*** Era o zi crincena de iarna la New York. Tremurau si pietrele, tipind sa le fie data o patura sa se acopere. Treceam pe linga o patiserie in fata careia statea ghemuit un barbat. Pielea care ii acoperea trupul indoit si umil, avea culoarea ciocolatei amare. In ochii lui parca se adunase toata amaraciunea din lume. Cred ca a fost cel mai trist cersetor pe care l-am zarit vreodata. Am intrat in patiserie si i-am cumparat o cafea. Inspiratia de moment mi-a fost  sa-i iau doar o bautura fierbinte. Nerabdatoare, i-am intins punga cu paharul de carton din care ieseau aburi. Mi-a smuls-o din mina, scotocind nervos prin ea. Cind a descoperit continutul pungii, mi-a urlat minios, cu un grai new yorkez de ghetou "Where is my fucking donut?" Reactia mea imediata a fost sa ma incrunt usor speriata si sa-mi maresc pasii, de teama sa nu-mi arunce cafeaua in faČ›a. Nu i-am purtat pica nici un  moment. Cersetorul meu cel mai trist s-a intimplat doar sa fie si cel mai furios...